Fundația Zi Deschisă lansează proiectul ”Educație antepreșcolară incluzivă pentru viitor”

Proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020

Comunicat de presă

Fundația Zi Deschisă, în calitate de beneficiar, cu sediul în Focșani, Calea Moldovei nr. 59, organizează pe data de 27.04.2021, ora 11:00, conferința de lansare a proiectului ”Educație antepreșcolară incluzivă pentru viitor” cod SMIS 133243. Evenimentul va avea loc la Căminul Cultural din comuna Garoafa, Județul Vrancea.

Obiectivul general al proiectului constă în îmbunătățirea educației ante-preșcolarilor în regiunea Sud-Est, prin implementarea unor instrumente de educare, pentru minim 73 copii, în special pentru grupurile cu risc de părăsire timpurie a școlii.

Acest obiectiv general contribuie la realizarea obiectivului major POCU de dezvoltare a resurselor umane prin creșterea accesului la un sistem de educație, dar și la obiectivul specific POCU 6.2. privind Creșterea participării la învățământul ante-preșcolar și preșcolar, în special a grupurilor cu risc de părăsire timpurie a școlii, cu accent pe copiii aparținând minorității roma și a celor din mediul
rural.

Obiectivele specifice ale proiectului

1. Creșterea șanselor de educare a 73 copii cu vârsta 0-2 ani ca urmare a participarii la serviciile de educație antepreșcolară a copiilor;
2. Încurajarea și susținerea directă a părinților/tutorilor/persoanei care au în grijă copilul cu părinți plecați la muncă în străinatate prin servicii de informare și consiliere, măsuri de acompaniere;
3. Dezvoltarea de noi servicii și materiale de învățare pentru 73 copii din învățământul antepreșcolar.

Proiectul va genera efecte pozitive prin creșterea gradului de educare a unui numar de 73 copii preșcolari și informarea / consilierea părinților/tutorilor/ persoanei care are în grijă copilul cu părinți plecați la muncă în străinatate.

Valoare proiect: 3.226.246,34 lei.
Perioada de implementare a proiectului – 30 luni (02.04.2021 – 30.09.2023)

Citește și:   VIDEO: Ion Ștefan a anunțat scoaterea la concurs a posturilor de la Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei

FUNDAŢIA: Zi Deschisă
ADRESA: Calea Moldovei Numărul 59 Focşani Vrancea
E-mail: zideschisa@yahoo.com
WEB: www.zi-deschisa.ro

PUBLICITATE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.