Pe drumurile județene din Vrancea se circulă normal, în condiții de iarnă

Pe drumurile județene din Vrancea se circulă normal, în condițiile căderii primei zăpezi mai abundente din această iarnă. În vederea asigurării circulației rutiere în condiții de siguranță, la această dată se intervine pentru prevenirea și combaterea poleiului și deszăpezirea sectoarelor de drumuri județene aflate în administrarea CJ Vrancea, acolo unde este necesar.

Astăzi, 7 decembrie a.c, până la ora 12.00, s-a acționat în zona de sud a județului, pe DJ 204 P (DN2 – Gura Caliței) cu 12 tone de antiderapant, pe DJ 205 R (DN2 – Poiana Cristei) și DJ 202 E (DN2 – Tâmboiești – Bordești), tot cu 12 tone de material antiderapant.

Anterior, pe rețeaua de drumuri județene s-a acționat cu 20 tone de material antiderapant în zona Vidra, pe DJ 205 D (Valea Sării – Nereju) în zilele de 30 noiembrie și 1 decembrie a.c.

Menționăm faptul că administrația publică județeană a semnat în luna martie 2019 un acordul cadru de combatere a poleiului și deszăpezire pe drumurile județene din administrarea CJ Vrancea pe o durată de 36 luni. În baza acestui acord cadru de servicii s-au semnat în data de 19 noiembrie 2020 două contracte subsecvente de servicii pentru iarna 2020-2021, pentru zona Nord și zona Sud a județului Vrancea. Începând cu 1 decembrie 2020 s-au emis ordinele de începere a serviciilor de deszapezire.

Îi asigurăm pe cetățenii județului Vrancea de modul prompt de acționare pentru prevenirea și combaterea poleiului și deszăpezire pe drumurile județene!

Biroul de Presă al Consiliului Județean Vrancea

Citește și:   AVERTISMENT: 31 decembrie 2019, data limită de prelungire a contractelor la Parking Focșani! Cine uită, rămâne fără loc de parcare!

PUBLICITATE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.