Ziua internațională de conștienizare asupra risipei și pierderilor de alimente

Cu ocazia sarbatoririi pentru prima data la nivel international a Zilei internationale de constientizare asupra risipei si pierderilor de alimente, InfoCons lanseaza numarul scurt 0219615 număr cu tarif normal în rețeaua Telekom apelabil din toate rețelele pentru informarea consumatorilor si mai ales a sesizarilor in domeniul risipei si pierderilor alimenare fiindca doar impreuna putem gasi solutii pentru cresterea calitatii vietii.

Începând din acest an, Adunarea Generală a Națiunilor Unite (UNGA) a declarat 29 septembrie 2020 Ziua internationala de constienizare asupra risipei si pierderilor de alimente.

Conform Agendei 2030 pentru dezvoltarea durabilă, adoptată de ONU, România și-a asumat reducere cu 50% a risipei alimentare până în anul 2030.

Prin sărbătorirea acestei zile se urmărește promovarea solidarității naţionale şi internaţionale în lupta împotriva foametei, a malnutriţiei şi a sărăciei, precum și transferul de cunoştinţe, dar şi de echipamente către ţările în curs de dezvoltare, mai ales în sprijinul micilor fermieri, informarea, conștientizarea și educarea consumatorilor asupra impactului negativ pe care îl produce risipa de alimente asupra tuturor resurselor naturale, umane, etc.

Risipa si pierderile alimentare pe langa un impact asupra mediului care devine o problema toto mai strigenta a planetei, acest lucru duce si la o pierdere semnificativa a calitatii vietii cetateanului deoarece pierdereaq si risipa limentare se traduce in costrui directe pentru consumatori iar in noiul concept global One Health problematica riispei si pierderilor alimentare este o veriga importanta a mecanismului global de identificare a unor solutii de crestere a calitatii vietii atat a cetatenilor, a mediului, faunei si pana la urma o planeta mai sigura pentru fiecare dintre noi.

Criza provocată de noul coronavirus a demonstrat cât de vulnerabili suntem cu toții și cât de important este să restabilim echilibrul între activitatea umană și natură. Devine tot mai evidentă necesitatea asigurării unui echilibru mai bun între natură, sistemele alimentare și biodiversitate – pentru a proteja sănătatea și bunăstarea populației și, în același timp, pentru a spori competitivitatea și reziliența Uniunii Europene.

Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale in parteneriat cu InfoCons sub egida Programului „Respect mancarii!” vor organiza un eveniment la sediul ministerul pentru celebrarea acestei zile in data de 29 Septembrie 2020.

“InfoCons de 10 ani lupta in continuu pe tema reducerii risipei alimentare atata prin constientizarea si educarea cetatenilor in calitatea lor de consumatori cat si a agentilor economici pentru ca intreg lantul de la productie pana pe masa consumatorului sa poata fi monitorizat printr-o trasabilitate care pe langa calitatea produselor sa aduca si o reducere semnificativa a risipei agroalimentare.”

Citește și:   CUP Salubritate pune la dispoziția clienților serviciul de transmitere a facturii în formă ELECTRONICĂ.

InfoCons a reusit sa implementeze Programe si Proiecet atat proprii cat si europene pe tema risipei alimentare reusind sa aduca la cunostinta consumatorilor atat in randul invatamantului preuniversitar catre elevi si cadre didactice cat si pentru cetateni informatii utile constante, cursuri cat si retete prin care reducerea risipei si pierderilor alimentare a inceput sa devina un fapt real si nu doar un deziderat.

InfoCons este partener al Proiectului european pe tema reducerii risipei alimentare “Respect mancarii!” alaturi de alte 5 tari europene prin care se doreste o uniformizare a constientizarii problematicii risipei alimentare la nivelul Uniunii Europene.

În data de 15 iulie 2020 a fost adoptată Legea nr.131 pentru completarea alin. (8) al art. 270 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal şi pentru modificarea Legii nr. 217/2016 privind diminuarea risipei alimentare.

Această lege se adresează operatorilor economici plătitori de TVA, ce participă la programe de combatere a risipei alimentare.

Prin această lege au fost rezolvate trei probleme cu care se confruntau, atât donatorii cât ți receptorii, în demersul de donare a alimentelor, și implicit reducerea risipei alimentare : donatorii nu aveau deductibilitate fiscală la donarea alimentelor, contractele de donație trebuiau încheiate sub formă autentică la notar si eligibilitatea organizațiilor beneficiare care erau obligate să solicite înscrierea în lista operatorilor receptori, conform Legii nr. 217/2016 .

Asociația InfoCons este un promotor al risipei alimentare în România lansând în anul 2012 Campania „o9atitudine! Stop risipei de alimente!”, în parteneriat cu Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.
Totodată, în cadrul acestei Campanii, a fost realizat studiul privind reducerea risipei alimentare, la nivel național.

Conform altui studiu realizat în anul 2013, cei mai mari generatori de deșeuri alimentare, exprimate în kg pe cap de locuitor, sunt Țările de Jos (541 kg), Belgia (345 kg), Cipru (327 kg) și Estonia (265 kg), iar la polul opus cele mai mici sunt Slovenia (72 kg), Malta și România (ambele 76 kg), urmate de Grecia (80 kg) și Republica Cehă (81 kg).

9 Sfaturi cu o9atitudine pentru reducerea risipei alimentare !!!

Citește și:   ARTIFEX angajează muncitori cu sau fără experiență!

1. Cumpara inteligent in cantitati moderate!
Nu faceti cumparaturi atunci cand sunteti infometat;
Ganditi-va bine inainte de a achizitiona produse la oferta de genul “2 la pret de 1”

2. Invata sa utilizezi mai bine resturile alimentare!
Painea ramasa poate fi utlizata pentru crutoane;
Resturile de la legume le poti transforma in concentrat de legume;
Partile neutilizate de la peste le puteti transforma intr-o supa concentrata;

3. Verifica ce ai in casa si planifica-ti mesele in concordanta!
Gandeste-te la un meniu saptamanal si realizeaza o lista de cumparaturi;
Inainte de a face lista de cumparaturi verifica ce ai deja in casa;
43% din cazurile in care mancarea este risipita este din cazua faptului ca aceasta se strica.

4. Cumpara legume si fructe care arata mai putin bine, deoarece au aceleasi proprietati!
Multe legume si fructe sunt aruncate din cauza marimii, formei sau culorii pe care le au, insa majoritatea sunt perfecte pentru a fi consumate avand aceleasi proprietati ca si cele cu aspect placut.

5. Planifica-ti portiile!
Cerealele cat si alte alimente isi schimba forma atunci cand sunt preparate;
Pentru carne, peste si alte legume utilizati propria palma, pumn sau caus al mainii pentru cantitatile potrivite.

6. Atentie la modul de pastrare si depozitare al alimentelor!
Folositi casserole din sticla sau otel inoxidabil pentru pastrarea alimentelor;
Nu pastrati legumele si fructele in saci de plastic inchisi etans;
Folositi etichete pentru marcarea produselor din congelator.

7. Citeste eticheta si fa diferente intre: “„A se consuma de preferință înainte de….” “ si “A se consuma până la…..”!
40% dintre cetatenii europeni sunt confuzi in citirea termenului de expirare al unui produs;
“a se consuma pana la…” – produse perisabile : carne, peste, salate gata preparate;
“a se consuma de preferinta inainte de..” produse congelate, uscate sau aflate in conserva.

8. Transforma deseurile alimentare in compost !
40% din resturile alimentare din casa pot fi comostabile;
Compostul facut in propia casa este perfect pentru plantele din balcon.

9. Imparte cu ceilalti mancarea ramasa !
Daca ati preparat prea multa mancare o impartiti in mai multe portii si o congelati pentru a o consuma ulterior;
Invita-ti prietenii la masa;
Folosesti mancarea ramasa pentru a o oferi colegilor a doua zi.

PUBLICITATE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.