Percheziții la o femeie din Tulnici bănuită de evaziune fiscală

Poliţiştii Secției 8 Poliție Rurală Tulnici au efectuat o percheziţie la locuința unei femei bănuită de deţinere în afara antrepozitului fiscal de băuturi spirtoase și evaziune fiscală.

La data de 24 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Secției 8 Poliție Rurală Tulnici au efectuat o acțiune pe linia prevenirii si combaterii ilegalităților în domeniul falsificării vinului și al producerii și deținerii de alcool etilic în afara antrepozitului fiscal.

Astfel, a fost pus în executare un mandat de percheziţie domiciliară emis de către Tribunalul Vrancea, în cadrul unui dosar penal privind infracțiuni prevăzute de Legea 227/2015 privind Codul fiscal.

La domiciliul unei femei din comuna Tulnici, polițiștii au depistat peste 100 litri de băuturi spirtoase, produse alimentare și nealimentare expuse spre vânzare, pentru care cea în cauză nu a putut prezenta documente de proveniență.

În fapt, din cercetări a rezultat faptul că, în cursul anului femeia ar fi desfășurat acte de comerț ilegal, într-un spațiu din imobilul său, respectiv vânzarea de produse alimentare, nealimentare și a unor băuturi alcoolice, produse în regim propriu, cât și achiziționată de la terțe persoane, fără respectarea normelor legale în vigoare.

Produsele alimentare și nealimentare identificate, în valoare de aproximativ 12 000 lei, au fost indisponibilizate.
Totodată, femeia a fost sancționată contravențional potrivit Legii 12/1990 -privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite, cu amendă în cuantum de 5000 lei.

În vederea documentării cauzei, polițiștii și reprezentantul Direcției pentru Agricultură Județeană Vrancea au ridicat mostre al căror conținut urmează să fie analizat în condiții de laborator pentru stabilirea proprietăților fizico-chimice.

Citește și:   "Vrancea în 100 de imagini"

Poliţiştii continuă cercetările în cadrul dosarului penal constituit, pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale.

PUBLICITATE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.