Mîndrilă, pe făraș! Consiliul de Administrație al Spitalului Județean ”Sf. Pantelimon” din Focșani a trimis Ministerului Sănătății propunerea de revocare din funcție a managerului ”Conservă”

Consiliul de Administrație al Spitalului Județean ”Sf. Pantelimon” din Focșani a trimis Ministerului Sănătății un rapport în baza căruia a solicitat revocarea din funcția de manager a lui Constantin Mîndrilă după ”deficiențele constatate” în urma controalelor derulate în unitatea spitalicească din Focșani.

Lui Mîndrilă i se reproșează blocarea activității Consiliului de Administrație, lipsa tuturor documentelor din dosarele de concurs organizate la spital, nerealizarea indicatorilor asumați prin contractele de management, îndeplinirea în mod defectuos a mai multor atribuții prevăzute de Legea 95 / 2006 privind reforma în domeniul sănătății.

Conform informațiilor noastre, Mîndrilă este acuzat de nereguli în ceea ce privește achizițiile publice realizate de Spitalul Județean, dar și de o serie de deficiențe majore pe care autoritățile le-au constatat în activitatea gestionată de cel care a fost condamnat penal pentru furt din conservele sinistraților.

Nu în ultimul rând, Mîndrilă este acuzat că a condus în mod ineficient Spitalul Județean înaintea, în debutul și derularea epidemiei de COVID-19, aceste deficiențe fiind relevate și în rapoartele întocmite de către conducerea militară a unității spitalicești în perioada 13 aprilie – 8 mai a. c.

Iată o serie de nereguli trecute în raportul trimis la Ministerul Sănătății: lipsa unui flux unic de acces în unitatea spitalicească, situație deficitară în ce privește stocurile de medicamente/dezinfectanți/medicamente sanitare la data de 13.04.2020, fapt ce conturează o lipsă de măsuri specifice din partea managerului, nerespectarea de către personalul medico-sanitar al spitalului a obligației de a executa triajul la sosirea și plecarea din spital, lipsa procedurilor de colectarea a gunoiului din incinta și curtea spitalului, inexistența unor proceduri în ce privește colectarea și distribuirea pachetelor de la aparținători către pacienții internați în spital, neimplementarea de către manager a legislației sanitare cu referire la COVID-19, lipsa circuitelor epidemiologice separate pentru pacienții COVID și non COVID, care au nevoie de dializă, fapt care a cauzat în perioada februarie-martie infectarea unor pacienți din această categorie, neconformități grave în circuitul documentelor unității spitalicești, întocmirea și redactarea lor necorespunzător, fără mențiuni specifice, aspecte cu privire la care conducerea militară a încercat impunerea unor reguli și proceduri standard, lipsa de implementare a oricărei forme de proceduri de instruire a personalului medico-sanitar pe secții, cu privire la folosirea corectă a echipamentelor de protecție, a modalităților corecte de recoltare a exudatului nazofaringian/faringian pentru identificarea Sars-Cov-2, lipsa de măsuri în limitarea accesului în incinta spitalului a cadrelor medicale cu privire la care exista suspiciunea de infectare cu virusul Sars-Cov-2, fapt ce a cauzat în lanț, infectarea a 34 de cadre medicale (medici, asistenți, infirmieri) și închiderea temporară a secțiilor de cardiologie și nefrologie din incinta spitalului.

Citește și:   VIDEO: USR Vrancea îi face jocurile lui Oprișan! Oficialii USR-iști au refuzat invitația PNL de a purta discuții pentru coalizarea forțelor împotriva baronului! Ce spunea Dan Nichita, vicepreședinte USR, în 2019: ”În 2008, s-a ratat îndepărtarea PSD de la putere din cauza unor orgolii personale sau, cine știe, interese de culise...!”

Toate aceste probleme au conturat un management defectuos din partea lui Mîndrilă, acuzat de CA că nu a înțeles gravitatea epidemiei de Covid-19, necesitatea tratării cu seriozitate a problemelor și nu a dispus nicio măsură specifică de pregătire a spitalului județean și a personalului medical.

În plus, membrii Consiliului de Adminsitrație au făcut referire în raport și la condamnarea definitivă a managerului Mîndrilă Constantin pentru prejudiciu patrimonial cauzat spitalului în dosarul civil nr. 3468/91/2016, Curtea de Apel Galați dispunând prin Decizia civilă nr.677/27.11.2017 obligarea acestuia alături de alți salariați a unui prejudiciu de peste 68.000 lei.

PUBLICITATE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.