Copil de 10 ani, scos dintr-o fântână la Păuneşti

În data de 16 septembrie a.c., în jurul orei 15:50, echipajele specializate ale Inspectoratului pentru Situații de de Urgenta „Anghel Saligny” al județului Vrancea au fost solicitate, prin intermediul Sistemului Unic 112, să intervină în localitatea Păuneşti, pentru salvarea unui copil într-o fântână, fără apă, adâncă de circa 22 m.

Pentru salvarea copilului, în vârstă de 10 de ani, au fost mobilizaţi pompierii militari din cadrul Secţiei de Pompieri Adjud, care au intervenit cu o autospecială de intervenţie. În sprijinul pompierilor militari a acţionat şi S.V.S.U. Păuneşti şi un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean Vrancea.

Pompierii în cooperare cu SVSU au  asigurat extragerea copilului  în condiţii de siguranţă, din fântâna adâncă de aproximativ 22 metri, cu diametrul de circa 1 m. În urma căzăturii copilul a suferit o rană la membrul inferior stâng. Acesta a fost scos la suprafață în stare conştientă şi predat echipajului S.A.J., care, ulterior, l-a transportat la Unitatea de Primiri Urgențe Focşani.

Citește și:   Informare de la ITM Vrancea pe tema măsurilor în vederea limitării răspândirii infecției cu COVID-19

PUBLICITATE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.