Toți medicii din Vrancea pot face recomandări de testare pentru COVID-19. Medicii nu vor achita contravaloarea testelor solicitate și efectuate.

În urma apariției în mass-media a informațiilor potrivit cărora DSP Vrancea ar solicita medicilor din Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) „Sf. Pantelimon” Focşani să testeze pacienţii internaţi doar după ce aceştia au fost consultaţi de medicul infecţionist şi la recomandarea acestuia, în caz contrar, contravaloarea testului pentru Covid-19 urmând a fi achitată de medicul care a solicitat testarea, Direcția de Sănătate Publică Vrancea clarifică această situație.

Astfel, facem precizarea că medicii nu vor achita contravaloarea testărilor pe care le vor solicita pentru pacienții ajunși la Spitalul Județean. Totodată, toți medicii vor putea face recomandarea de testare pentru COVID-19, nu doar medicul infecționist al Spitalului Județean. Interpretarea anterioară, vizavi de analiza probelor biologice recoltate de către spitalul județean, făcută în ultimele săptămâni (perioada în care a fost observat un număr mare de situații interpretabile din punct de vedere al metodologiei) a condus la confuzia în cauză.

Comunicat primit de la DSP Vrancea

Citește și:   Poliția în acțiune. Razii pentru combaterea faptelor ilicite din domeniul silvic și piscicol

PUBLICITATE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.