Drumuri asfaltate, trotuare și benzi pentru biciclete, noile proiecte aprobate pentru comuna Biliești

Două noi proiecte ale administrației locale din comuna Biliești au primit undă verde din partea Ministerului Lucrărilor Publice Dezvoltării și Administrației, prin Compania Națională de Investiții (CNI). Este un nou succes al administrației locale din Biliești, primarul Vasile Chirilă inițiind cele două proiecte, alături de multe altele, pentru care a primit aviz favorabil din partea ministerului.

Cele două investiții vin după ce anterior s-a obținut și aprobare pentru introducerea canalizării în comuna Biliești. “Putem anunța oficial că ne aflăm pe lista sinteză aprobată de Ministerul Lucrărilor Publice Dezvoltării și Administrației, prin Compania Națională de Investiții (CNI), cu încă 2 investiții: „Reabilitare și modernizare drumuri comunale de interes local în comuna Biliești”, de la intrarea în comună, strada principală, până la zona balastieră, cu toate străzile adiacente neasfaltate, precum și „Amenajare trotuare și benzi pentru biciclete pe DC145, strada principală, Biliești„.

Dezvoltarea comunității noastre va continua”, a spus primarul Vasile Chirilă. Lista obiectivelor de investiții pentru mandatul 2020-2024 este una lungă, edilul dorindu-și ca peste patru ani să vadă comuna făcută ca la carte. “Pentru toată comunitatea îmi doresc să reușesc să termin toate investițiile propuse, să asfaltăm toate străzile din comună, să avem gaze naturale, canalizare, trotuare, borduri, iar comuna să arate în așa fel încât cetățenii să fie mulțumiți că trăiesc în această comunitate”, a mai adăugat Vasile Chirilă.

Citește și:   Traseele de transport public județean din Vrancea sunt disponibile pe Google Maps!

PUBLICITATE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.