ULTIMA ORĂ: Se construiește magistrala de gaz din județul Buzău către județul Vrancea! Vezi în articol localitățile prin care va trece conducta de gaz care se va realiza din fonduri europene!

”25.500 de consumatori casnici, 535 de instituții publice și 864 de agenți economici vor fi beneficiarii direcți ai inițiativei parlamentarilor PNL de Vrancea, Ion Ștefan, Ministru al Lucrărilor Publice Dezvoltării și Administrației, și Cătălin Dumitru Toma, senator, de extindere a gazului românesc în județele Vrancea și Buzău”, după cum se precizează într-un comunicat de presă al PNL Vrancea.

Liberalii vrânceni au anunțat astăzi că  Societatea Națională de Transport Gaze Naturale ”Transgaz” a trimis Guvernului României proiectul de hotărâre privind declararea proiectului de investiții ”Conductă de transport gaze naturale pe direcția Ghergheasa – Focșani”, ca proiect de importanță națională.


Decizia Transgaz vine după ce în data de 8 mai a. c., parlamentarii PNL de Vrancea, senatorul Cătălin Dumitru Toma și deputatul Ion Ștefan, au organizat la Focșani o întâlnire de lucru a directorului TransGaz România, Ion Sterian, cu primarii de comune din Vrancea.

PNL Vrancea: ”Scopul discuției a fost de a promova proiectul inițiat de parlamentarii PNL de Vrancea, acela de extindere a rețelelor de gaze naturale. Astfel, județul Vrancea va beneficia de o extindere a magistralelor de gaze dinspre Buzău, care să acopere zona de sud, sud-est și centru-vest a județului”.

Amplasamentul obiectivului propus astăzi de Transgaz se află pe raza următoarelor localități din Vrancea: Obrejița, Sihlea, Tâmboești, Dumbrăveni, Gugești, Slobozia Ciorăști, Milcovul, Răstoaca și municipiul Focșani. Noua conductă de gaze va ajunge în Vrancea pornind de la Ghergheasa (Buzău) și trecând prin Râmnicu Sărat, Râmnicelu și Boldu.

Vă dau asigurări ferme că proiectul de racordare a satului românesc la gazul românesc se va face, discuțiile de la nivelul Guvernului României fiind de realizare a unui program național de conectare a locuințelor la gaze, cu fonduri europene. Implementarea acestui proiect major de dezvoltare ar putea fi realizat prin Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, prin Compania Națională de Investiții. Interesul manifestat de administrațiile locale din întreaga țară este unul important, la MLPDA, dar și la Ministerul Fondurilor Europene fiind depuse sute de dosare cu studii de fezabilitate”, precizaa ministrul Ion Ștefan pe 8 mai a. c.

Citește și:   ULTIMA ORĂ: Accident grav aproape de Homocea. Trei persoane au ajuns la spital.

Imagini de la întâlnirea cu conducerea Transgaz, la ISJ Vrancea, pe 8 mai:

PUBLICITATE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.