Ministerul Sănătății și Ministerul Afacerilor Interne au emis în urmă cu puțin timp un ordin comun privind instituirea obligativității purtarii măștii de protecție pe durata stării de alertă, în spațiile publice închise.
Ordinul prevede și anumite excepții, astfel că NU vor purta masca (decât dacă doresc) următoarele persoane:
* angajatul care este singur în birou sau se află minim 2 m între persoanele din acel birou, cu condiția aerisirii camerei, cel puțin la două ore și se asigură dezinfecția suprafețelor;
* persoana suferă de boli care afectează capacitatea de oxigenare;
* persoana desfășoară activitați fizice intense și/sau în condiții de muncă solicitante (temperaturi ridicate, umiditate crescuta, etc.);
* prezentatorii TV și invitații acestora, cu condiția respectării distanței de 3 metri între persoane;
* vorbitorii în public cu condiția respectării distanței de 3 metri.
* elevii/studenții doar în timpul orelor de curs, dacă se respectă distanțarea corespunzătoare;
* copiii cu vârsta mai mică de 5 ani.