Guvernul României a dotat Direcția de Sănătate Publică Vrancea, prin Ministerul Sănătății, cu un aparat Real Time PCR pentru testarea persoanelor care prezintă simptomatologie specifică infectării cu coronavirusul COVID-19. Cu ajutorul acestui aparat se vor putea face aproximativ 200 de teste zilnic, chiar la sediul DSP de la Focșani, iar echipa de microbiologi vrânceni va fi instruită de un profesor universitar specializat în biologie moleculară.
Aceste informații au fost transmise de Prefectura Vrancea. De asemenea, astăzi au fost aduse la Focșani și 2000 de teste, iar numărul acestora ar putea fi suplimentat, în funcție de necesități. Aparatul a fost achiziționat procedural de DSP Vrancea cu sprijinul Ministerului Sănătății și al Guvernului României, iar mâine, 8 aprilie, se vor face testele inițiale, au mai transmis reprezentanții Prefecturii Vrancea.
Imagini primite astăzi de la Prefectura Vrancea, cu directorul DSP Cătălin Graur și prefectul Gheorghiță Berbece. (T. P.)
UPDATE (Comunicat emis de Instituția Prefectului):
Ministerul Sănătății a trimis în Vrancea un aparat de testare pentru COVID-19, fapt care reprezintă un avantaj enorm pentru Direcția de Sănătate Publică Vrancea și medici în lupta contracronometru pe care o au cu virusul. “Dincolo de toate criticile și mofturile care sunt inerente în lupta politică, dar fără să fie indicate în aceste momente grele pentru toți, Guvernul condus de Ludovic Orban își face datoria, respectând pașii anunțați în lupta impotriva COVID-19. Capacitatea de testare în Romania va crește odată cu punerea în funcțiune a aparatului RT-PCR adus astăzi la Direcția de Sănătate Publică Vrancea, aparat ce face parte parte din lotul anunțat de premier că a fost achiziționat zilele trecute, care a ajuns în posesia noastră mai repede, datorită implicării ministrului Ion Ștefan și a senatorului Cătălin Toma. Pentru Vrancea acest aparat este de o importanță vitală, mai ales din prisma vitezei de diagnosticare a pacienților suspecți, fiind posibilă obținerea rezultatelor a 200 de teste într-o singură zi. Astăzi este ziua Ziua Mondială a Sănătății, iar pentru vrânceni putem spune că este ziua în care s-a făcut un pas important în lupta pentru sănătatea lor” a declarat prefectul județului, Gheorghiță Berbece. Testările vor începe efectiv de joi, după ce va fi instruită echipa de la DSP de către un profesor universitar specializat în biologie moleculară.