Domnule doctor, cu stimă, vă deranjează tot un doctor, dar de suflete (din păcate). Dacă vă întrebați cine sunt, sunt preotul care în ziua inundațiilor din Răchita a mers 7 km pe jos de la indicatorul spre Răchita, la Casa Parohială cu soția și copilul în rucsac, noaptea. Ne-am întâlnit pe drum și m-ați stimat atunci pentru dorința mea de a fi aproape de credincioșii mei aflați la ananghie indiferent de greutăți. Ne-am dat mâna, ne-am îmbrățișat și mi-ați urat spor în munca mea, iar la fel v-am dorit în munca dumneavoastră.
Am fost și eu atunci preot în situații de urgență, dar nu mi-am publicat niciodată ajutorul, până acum. Am fost primul care am adus apă și medicamente în Răchita și tot primul care am trimis plase cu alimente în Răchita, Comuna Pianu, în Săliștea de Alba și la Sebesel. Fără diplome sau apariții, fără Felicitari și mulțumiri. De ce? Pentru că la fel ca dumneavoastră mi s-a părut normal! Dumneavoastră ați fost omul venit de departe care cu banii proprii ați cumpărat o ambulanță și ati mers voluntar oriunde a fost nevoie.
Spun acestea pentru că avem funcții diferite dar ajutăm aceeași oameni.
DAR totuși durerea mea e mare pentru că spitalul dvs. funcționează, dar al meu nu. De câteva zile îmi plâng de milă când intru în Biserică și suntem doar noi trei. Mă gandesc la credincioșii mei și mă rog nu cumva din vreun accident să nu moară neîmpărtășiți. Știți cum e sentimentul ăla când puteai face mult mai mult dar ceva te-a ținut în loc dar eșecul a rămas? Dumneavoastră puteți fi medic dar eu trebuie să lucrez în izolare. Pacienții mei îmi așteaptă tratamentul dar spitalul e închis iar acasă nu am voie să merg, doar pentru urgențe.
Domnule Arafat, sunt omul care vă stimez enorm, nu sunt genul care să pun bețe în roate dar înțelegeți că mă doare:
-mă doare când Biserica e goală iar autobuzele sunt pline
-mă doare când Biserica e goală iar vămile sunt deschise
-mă doare când magazinele sunt pline iar Biserica e închisă
-mă doare când piețele sunt pline dar Biserica e goală
-mă doare când știu că oficial cel mai mare focar de infecție e Biserica, și nu mall-ul, piața, marketul sau autobuzul
Vă mai spun ceva, eu am două sate în grijă din mila Domnului. La Bisericile acestea, 99 % din populație sunt cei care îi cunosc pe de rost. 1 la % sunt străini. Deci cu ce e mai contagioasă Biserica decât o piață sau un supermarket unde nu cunoști pe nimeni din cei ce intră sau ies.
Domnule Arafat ați pornit de la 0, la fel și eu în unele momente. Mi-am pierdut părinții de tânăr, nu vreau să mai pierd alte persoane dragi și cred că nici domnia voastră nu vreți! Nu vă judec pentru nici o recomandare dată, dar vă rog, deschideți-mi spitalul. Știți bine că medicina are o limită și de acolo intervine Dumnezeu. Ați avut/cunoașteți destule cazuri. Vă rog lăsați-l pe Dumnezeu să lucreze. Lăsați Biserica deschisă pentru oameni nu doar pentru preot. Vă implor! Dacă nu îi dăm voie lui Dumnezeu să lucreze prin preoți și prin oameni, mortalitatea va înghiți lumea!
Domnule Arfat, am credincioși care plâng după tratament dar eu nu pot oficial să merg să îi tratez. Vă asumați cumva responsabilitatea pentru acele suflete care pot deceda netratate?
Cum ați putea dumneavoastră trata un pacient, dacă spital nu aveți, ambulanță nu aveți, iar legal nu puteți ajunge la pacient și nu îi puteți da nici medicament, doar pe sărite?
În războaie, prigoane, boli incurabile, Biserica NU a fost închisă niciodată. De ce acum? De ce acum e închisă și alte clădiri cu factor mai mare de risc sunt deschise ?
Vă rog fiți deschis și opriți durerea lui Dumnezeu și lacrimile noastre. Lăsați-ne și pe noi preoții să vă fim alături, căci doar împreună dăm tămăduire. Și pentru noi preoții e situație de urgență . Ce se va intampla dacă toți medicii se vor infecta (ex Suceava) cine va mai tamadui? Preoții domnule doctor, căci atunci când de la medic nu mai ai șanse, vii la Dumnezeu și dacă ai credință de vei tamadui! Haideți să lucrăm împreună! Noi cu Împărtășania și Liturghia, voi cu toată doctoria și astfel împreună să ne rugăm și să ne dorim ca toți cei din spitale să meargă acasă la familiile lor iar noi preoți și medici să ne îmbrățișăm și să cadem în genunchi mulțumind lui Dumnezeu că împreună am reușit. Încă nu e târziu, dar va fi.
Vă rog ascultați-mă! Eu mă rog pentru dumneavoastră și toți medicii și sper intr-o minune, dar nu se va putea decât împreună!
Al dumneavoastră, împreună umil tămăduitor, preot Roșca Andrei.
PUBLICITATE
