Poliția continuă verificările la domiciliile persoanelor aflate în autoizolare: 13 sancțiuni în valoare de 19900 lei date în ultimele 24 de ore

În ultimele 24 de ore, pe raza județului Vrancea, polițiștii, alături de reprezentanții celorlalte structuri competente au continuat verificările în teren la adresele persoanelor aflate în evidență ca fiind izolate la domiciliu.

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea împreună cu jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Vrancea și din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Bacău, dar și lucrători din cadrul Poliției Locale au verificat la locul de izolare 1020 de persoane. În cadrul acestei acțiuni au fost depistate 13 persoane care au încălcat condițiile de izolare, fiind aplicate în aceste sens 13 sancțiuni contravenționale, în valoare de 19900 lei.

Activitățile pe această linie vor continua în perioada următoare în sistem integrat, alături de celelalte structuri din dispozitivul de ordine și siguranță publică, pentru prevenirea și combaterea oricăror fapte de natură penală sau contravențională. Facem din nou un apel pe această cale către toți cetățenii, să respecte prevederile legale și recomandările autorităților, pentru a evita răspândirea infecției cu CORONAVIRUS-Covid 19!

Citește și:   VIDEO: Adevărul despre asfaltarea drumurilor din Biliești. Ediție de Vrancea a filmat la fața locului întreaga rețea de drumuri! Smocul de iarbă de 5 centimetri, ieșit din asfalt, ”depistat” de USR nu a fost găsit!

PUBLICITATE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.