ÎPS Ciprian: ”A crede că Trupul lui Hristos ar putea fi contaminat de vreun virus, ce poate fi transmis credincioșilor prin intermediul linguriței comune folosite de preoți în sfintele lăcașuri, este mai curând o blasfemie!”

Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, arhiepiscop al Buzăului și Vrancei, a avut ieri o reacție fermă vizavi de comunicatul de presă al Patriarhiei Române, ”un comunicat neinspirat al Biroului de presă al Patriarhiei, emis în pripă, cel mai probabil fără binecuvântarea Părintelui Patriarh, care i-a și anulat conținutul, prin cuvântul pastoral adresat, ulterior, credincioșilor ortodocși”

Arhiepiscopul Ciprian și-a exprimat părerea de rău pentru tulburarea și neliniștea generate de acesta în conștiința preoților și dreptcredincioșilor creștini, afirmând că, „în această perioadă, toți credincioșii sunt așteptați în sfintele biserici, pentru a se întâlni cu Hristos la Sfânta Liturghie și a se împărtăși cu Sfintele și Preacuratele Sale Taine, începând cu Duminica Ortodoxiei. Nimeni nu trebuie să se teamă a primi împărtășirea cu Sfântul Trup și Scumpul Sânge al lui Hristos, din același Potir, folosindu-se aceeași linguriță pentru toți. A crede că Trupul lui Hristos ar putea fi contaminat de vreun virus, ce poate fi transmis credincioșilor prin intermediul linguriței comune folosite de preoți în sfintele lăcașuri, este mai curând o blasfemie, decât un indiciu al slabei credințe a cuiva.

Principiul iconomiei poate fi aplicat în multe alte situații, dar în nici un caz când este vorba despre chintesența credinței noastre dreptmăritoare, care înseamnă unirea omului cu Dumnezeu, trăită plenar prin împărtășirea cu Trupul și Sângele lui Hristos. Cât privește tăria în credință, trebuie să recunoaștem că toți suntem slabi și neputincioși în a împlini poruncile evanghelice. (…) În toată istoria Bisericii creștine de pretutindeni, nu s-a auzit vreodată ca cineva să se îmbolnăvească în urma împărtășirii cu Sfintele Taine din același Potir. Încât, vă îndemnăm să rămâneți statornici în dreapta credință, ținând seama, totodată, și de recomandările privind respectarea normelor de igienă, iar în situația în care cineva prezintă simptome de îmbolnăvire, nu numai cu temutul virus despre care se face atâta vorbire, este bine să se protejeze pe sine, dar și pe ceilalți, rămânând acasă și rugându-se, tainic, deodată cu cei din biserici”, a încheiat Chiriarhul, conform site-ului Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei. (Cristian M.)

Citește și:   Vrancea este galbenă pentru prima dată în istorie! Oprișan a pierdut șefia CJ Vrancea, astfel că s-a deschis drumul către dezvoltarea județului!

PUBLICITATE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.