FOTO: Accident grav la Popești. Un tânăr de 26 de ani are multiple traumatisme, iar alte trei persoane răni grave!

Trei echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Focșani au intervenit astăzi, 19 martie a.c., în jurul orei 07:30 , la un accident rutier produs pe DN 2 E 85, pe raza localităţii Popeşti. În urma impactului dintre trei autovehicule (un tir, o autoutilitară şi un autoturism) au rezultat patru victime, dintre care două rămase încarcerate. Echipajul de descarcerare a acționat pentru extragerea celor două victime. Paramedicii au acordat primul ajutor calificat uneia dintre victimele extrase, de sex masculin, în vârstă de 26 de ani, care prezenta politraumatisme. Pacientul, aflat în stare conştientă, a fost transportat ulterior cu ambulanţa SMURD la UPU Focşani. Celorlalte trei victime, li s-a acordat asistenţă de specialitate şi au fost preluate de echipajele SAJ aflate la faţa locului. (Comunicat ISU Vrancea)

Astăzi, pe DN2-E85, în jurul orei 07.30, la ieșire din localitatea Popesti, conducătorul unui autoturism care circula pe sensul de mers București- Focșani, pe fondul neatenției în conducere a pătruns pe sensul opus de mers, unde a intrat în coliziune laterală cu un ansamblu de vehicule. Conducătorul ansamblulului de vehicule pentru a evita impactul, a pătruns pe sensul opus de mers, unde a intrat în coliziune frontală cu o autoutilitară. Din impact, a rezultatul rănirea gravă a două persoane din autoutilitară, precum și rănirea ușoară a altor două persoane, una din ansamblul de vehicule si cealaltă din autoturism. Cercetările continuă pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul. Polițiștii rutieri acționează în acest moment pentru eliberarea părții carosabile și reluarea traficului în zonă. (Comunicat IPJ Vrancea)

UPDATE: Traficul a fost blocat aproape două ore. La această oră (11.05) se circulă pe un singur sens!

Citește și:   Creșterea gradului de siguranță școlară - tema întâlnirilor dintre polițiștii vrânceni și elevi

 

PUBLICITATE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.