Evenimente culturale în satele din Vrancea, la Buzău și Rm. Sărat, organizate de către Asociația Femeilor Ortodoxe din Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei, alături de Platforma Civică Împreună

Când un tânăr crește frumos, iese parcă din strâmbătate o lume întreagă”, spunea filosoful român Constantin Noica. În acest sens, Asociația Femeilor Ortodoxe din Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei, alături de Platforma Civică Împreună, organizează, cu prilejul Zilei Culturii Naționale, o serie de evenimente culturale în satele de munte din Vrancea, dar și în Râmnicu Sărat și Buzău.

Activitățile constă în interpretarea în fața copiilor și adolescenților din comunitatea sătească respectivă a unor fragmente reprezentative din literatura română. De asemenea, micilor spectatori li se mai prezintă o Demonstrație artistică care dovedește – pe baza textelor unor mari oameni de cultură români – că spiritualitatea creștină este și temeiul, dar și șansa de dăinuire a culturii române. La sfârșit, copiii primesc în dar cărți.

Adolescenții din Asociația Elevilor din județul Vrancea sunt cei care interpretează artistic fragmentele relevante și Demonstrația, iar darurile sunt împărțite de doamnele din Asociația Femeilor Ortodoxe din Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei.

Seria de evenimente este realizată cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ciprian, care a subliniat că unul dintre cele mai importante lucruri din zilele noastre este transmiterea către copii a valorilor care fundamentează cu adevărat caracterul acestora.

Preluare de pe site-ul Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei

Citește și:   15 ianuarie 2023 - Ziua Culturii Naționale. Programul evenimentelor derulate de Biblioteca Județeană „Duiliu Zamfirescu” din Focșani

PUBLICITATE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.