„România. Jertfă și memorie”. Expoziție cu Sfinții închisorilor comuniste la Focșani

Duminică, 3 noiembrie, de la ora 17, la Ateneul Popular „Mr. Gh. Pastia” din Focșani va avea loc conferința susținută de pr. prof. dr. Gheorghe Holbea și de scriitorul Mihai Gheorghiu despre Jertfă și Memorie, precum și vernisajul unei expoziții de excepție cu chipurile mărturisitorilor români care au pătimit în temnițele comuniste, realizate de graficiana Aida Șușter-Boțan. Părinții Sofian Boghiu, Iustin Pârvu, Dumitru Stăniloaie, Adrian Făgețeanu, Paisie Olaru și gânditorii Vasile Voiculescu, Rady Gyr, Petre Țuțea, Valeriu Gafencu, Ioan Ianolide sunt doar unele dintre chipurile exprimate grafic de Aida Șușter-Boțan, într-un omagiu tulburător, prin expresia lui artistică, adus jertfei lor inegalabile.

Gheorghe Median, istoric descria astfel chipurile realizate de graficiana Aida Șușter-Boțan: „sunt portretele unor personalități despre care am citit, despre care am vorbit și se vorbește, dar din păcate mult prea puțin față de ceea ce au făcut pentru credina ortodoxă și pentru neamul românesc. Este o întâmplare, poate mai mult la noi decât în alte părți, ca istoria să răscolească destine, ca întâmplările să deturneze sensul vieții unor oameni de la ceea ce erau pregătiți să facă și să îi trimită în cu totul altă parte. O parte dintre pesonalitățile care apar în această expoziție sunt victimele schimbărilor rapide de regim. Pentru ele nu a existat milă și nu a existat îndurare, indiferent că au fost sau nu au fost pe de-a-ntregul adepții unor mișcări, indiferent dacă au beneficiat sau nu de postura în care s-au aflat. Închiși în închisorile mai atroce decât ni se spune nouă, mai dure decât au lăsat să scrie istoricii care au făcut istoria recentă României, cei care au fost acolo au fost amenințați cu moartea, cu distrugerea lentă, cu închisori care au durat 2 sau 4 ani, cu reîncarcerări care au durat alți ani, cu scoaterea din câmpul muncii, din activitățile pe care știau să le facă, cu distrugerea lentă a personalității lor„.

Citește și:   Acțiuni pentru combaterea delictelor silvice

Evenimentul este organizat de Asociația Femeilor Ortodoxe – Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei, cu sprijinul Protoieriei 2 Focșani, de Platforma Civică apolitică „Împreună” și de Asociația „Sfinții Doctori fără de arginți”.

Expoziția este itinerantă, având loc, de-a lungul timpului, în mai multe locuri din țară, precum Muzeul Mitropoliei Moldovei, Muzeul Mănăstirii Antim din București, alte galerii de artă din București, Muzeul Etnografic din Botoșani, Muzeul de Istorie din Suceava și Consiliul Județean Buzău.

 

PUBLICITATE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.