Alegeri prezidențiale 2019. Record de participare la vot în Diaspora: 305.000 de români au fost la urne ieri și azi până la această oră. În primul tur au votat în afara țării peste 650.000 de români.

Mâine, 24 noiembrie, are loc turul II al alegerilor prezidențiale, între Klaus Iohannis (PNL) și Viorica Dăncilă (PSD), primii doi clasați în turul I. Votul în Diaspora a început de ieri, prezența fiind mai numeroasă decât pe 10 noiembrie, când s-a derulat turul I. Până la această oră (18.40) au votat peste 305.000 de români, recordul din turul I (pentru acelați interval de timp) fiind depășit.

Autoritatea Electorală Permanentă a anunțat că în perioada electorală Registrul electoral a fost actualizat atât prin importuri de date de la Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date și de la Direcția Generală de Pașapoarte, cât și prin radieri ale persoanelor efectuate în cadrul primăriilor.

Astfel, după efectuarea tuturor actualizărilor, situația numărului de alegători valabil pentru alegerile prezidențiale din data de 24 noiembrie 2019 este următoarea:

Numărul total al alegătorilor înscriși în listele electorale permanente este de 18.217.411 cetățeni;

Numărul total al alegătorilor care au dreptul de vot interzis este de 19.186 de cetățeni;

Numărul total de cetățeni români cu domiciliul în străinătate care figurează cu drept de vot la acest scrutin este de 715.064 de persoane;

Numărul total al alegătorilor români din străinătate care au optat pentru votul prin corespondență prin înregistrarea pe site-ul www.votstrainatate.ro este de 35.917 cetățeni;

Numărul total al alegătorilor români din străinătate care au optat pentru votul la secția de votare prin înregistrarea pe site-ul www.votstrainatate.ro este de 33.802 cetățeni.

Alegătorii care au domiciliul în România și care au optat să voteze în străinătate, atât pentru votul prin corespondență, cât și pentru votul la o secție de votare, în număr de 63.362, au fost radiați din listele electorale permanente din România pentru acest scrutin.

Citește și:   Cod Portocaliu de ploi abundente în Vrancea până mâine dimineață la orele 3.00

PUBLICITATE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.